Corneliu-Liviu POPESCU
Profesor universitar doctor şi conducător de
doctorat
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept
Universitatea Paris I Panteon-Sorbona, Colegiul Juridic de Studii Europene
LISTA
LUCRĂRILOR
ŞTIINŢIFICE
I.
CURSURI, MONOGRAFII, CULEGERI DE SPEŢE, REPERTORII LEGISLATIVE, CULEGERI
DE ACTE NORMATIVE ŞI CULEGERI DE JURISPRUDENŢĂ (24)
A) ÎN
LIMBA FRANCEZĂ (3)
1.
Contentieux administratif - exercices pratiques, Editura Universităţii Bucureşti, 1995,
181 p.
2.
Contentieux constitutionnel - exercices pratiques, Editura Universităţii din Bucureşti,
1996, 265 p.
3.
La jurisprudence de la Cour européenne des Droits de
l'Homme dans le domaine du Droit des affaires (2001 - 2005) - recueil, Editura "C.H. Beck", Bucureşti, 2006,
534 p.
B) ÎN
LIMBA ENGLEZĂ (1)
1.
Efficient Institutional Reactions for Combating Intolerance and
Extremism in the Black Sea Region - Comparative perspective on Romania,
Republic of Moldova, Ukraine / Reacții instituționale eficiente în
combaterea intoleranței și extremismului în zona Mării Negre -
Perspectivă comparată asupra României, Republicii Moldova, Ucrainei,
IPP, Bucharest, 2008, 2 vol., 208 p. / 206 p. (în colaborare cu Adrian Moraru, Georgiana Neacșu, Igor Boțan,
Oazu Nantoi, Natalya Belitser și Serhiy Gerasymchuck)
C) ÎN
LIMBA ROMÂNĂ (20)
1.
Constituţiile române - Texte. Note. Prezentare
comparativă, Regia
Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1993, 303 p. (în colaborare cu Ioan Muraru, Gheorghe Iancu
şi Mona-Lisa Pucheanu).
2.
Evidenţa legislaţiei României, 1990 - 1992,
Constituţia României. Legile. Regulamentele Parlamentului.
Ordonanţele. Tratatele internaţionale, Casa de Editură şi Presă
"Şansa" - S.R.L., Bucureşti, 1994, 199 p.
3.
Evidenţa legislaţiei României, 1990 - 1994,
Constituţia României. Legile. Regulamentele Parlamentului.
Ordonanţele. Tratatele internaţionale, Casa de Editură şi Presă
"Şansa" - S.R.L., Bucureşti, 1995, 446 p.
4.
Evidenţa legislaţiei României (20 iunie 1990 -
31 decembrie 1995), Uniunea
Juriştilor din România, Editura "Continent XXI", Bucureşti,
1996, 271 p.
5.
Contencios electoral. Jurisprudenţă
judiciară comentată. Alegeri prezidenţiale 1990, Editura Universităţii din Bucureşti,
1996, 179 p.
6.
Contencios electoral. Jurisprudenţă
judiciară comentată. Alegeri locale 1992, Editura Universităţii din Bucureşti,
1996, 145 p.
7.
Contencios electoral. Jurisprudenţă
judiciară comentată. Alegeri parlamentare 1992, Editura Universităţii din Bucureşti,
1996, 325 p.
8.
Autonomia locală şi integrarea europeană, Editura "All Beck", Bucureşti, 1999, 346
p.
9.
Protecţia internaţională a drepturilor
omului - surse, instituţii proceduri. Note de curs, Editura "All Beck", Bucureşti, 2000, 346
p.
10.
Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului
pronunţate în cauzele împotriva României (1998 - 2002), Editura "All Beck", Bucureşti, 2003, 232
p.
11.
Libertatea de exprimare în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului (1999 - 2002), Editura "All Beck", Bucureşti, 2003, 154
p.
12.
Proceduri şi practici eficiente pentru consilierii
locali, Centrul pentru Studii
Politice şi Analiză Comparativă, Bucureşti, 2003, 69 p. (în colaborare cu Flavius Baias şi
Adrian Bădilă)
13.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului (1999 - 2002), Editura "All
Beck", Bucureşti, 2003, 548 p.
14.
Drepturile de procedură în jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului (2001 - 2002), Editura "All Beck", Bucureşti, 2003, 278
p.
15.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi
România, vol. I - Reglementări
interne şi vol. II - Reglementări
internaţionale Editura "All Beck", Bucureşti, 2004,
100 p. şi 157 p.
16.
Alegerile şi corpul electoral, Centrul de drept constituţional şi
instituţii politice, Editura "All Beck", Bucureşti, 2005,
119 p. (în colaborare cu Ioan Muraru,
Elena-Simina Tănăsescu, Andrei Muraru, Kŕroly Benke,
Mihail-Constantin Eremia, Gheorghe Iancu şi Ştefan Deaconu).
17.
Perspective juridice privind instituţia
parlamentului, Centrul de drept
constituţional şi instituţii politice, Editura "All
Beck", Bucureşti, 2005, 176 p. (în
colaborare cu Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu, Ştefan
Deaconu, Gheorghe Iancu şi Andrei Muraru).
18.
Dreptul european al drepturilor fundamentale - sinteze de
curs, Editura "All Beck", Bucureşti, 2005, 210
p.
19.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului (2004), Editura
"C.H. Beck", Bucureşti, 2006, 204 p.
20.
Contenciosul european al drepturilor omului, Editura "C.H. Beck", Bucureşti, 2006,
149 p.
* * *
II.
STUDII, COMUNICĂRI, CONFERINŢE, RAPOARTE, NOTE, COMENTARII ŞI
RECENZII PUBLICATE (623)
A) ÎN
LIMBILE FRANCEZĂ ŞI ENGLEZĂ (6)
1.
Réponse de Roumanie. 2e questionnaire sur les
compétences des collectivités locales / Reply from Romania. 2nd
questionnaire on the responsibilities of local authorities, Conseil de
l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux de l'Europe / Council of
Europe, Congress of Local and Regional Authorities of Europe, CPL/GT/CEAL (5)
22, Strasbourg, 1998, 28p. / 24 p.
2.
Rapport sur la propriété municipale ŕ la lumičre de la
Charte européenne de l'autonomie locale / Report on municipal property in the
light of the principles of the European Charter of Local Self-Government, Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux
de l'Europe, Chambre des Pouvoirs Locaux, CPL (10) 3, Strasbourg, 2003, 39 p. /
36 p.
3.
Derniers développements concernant la démocratie locale
et régionale en Roumanie / Latest developments in local and regional democracy
in Romania, Conseil de l'Europe, Congrčs
des Pouvoirs Locaux et Régionaux de l'Europe, Commission Institutionnelle /
Council of Europe, Congress of Local and Regional Authorities of Europe,
Institutional Committee, CG/INST/GIE (10) 3, Strasbourg, 2003, 6 p. / 6 p.
4.
Procédure des requętes concernant les violations
alléguées de la Charte européenne de l'autonomie locale / Complaints procedure
concerning alleged violations on the European Charter of Local Self-Government, Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux, Commission Institutionnelle de la Chambre des Pouvoirs Locaux /
Council of Europe, Congress of Local and Regional Authorities of Europe,
Institutional Committee of the Chamber of Local Authorities, CPL/INST (12) 18,
Strasbourg, 2005, 5 p. / 5 p.
5.
Projet de protocole additionnel "Propriété
municipale" avec un projet de Rapport explicatif / Draft additional
protocol "Municipal property" with a draft explanatory report, Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux, Commission Institutionnelle, Groupe d'experts indépendants sur la
Charte européenne de l'autonomie locale / Council of Europe, Congress of Local
and Regional Authorities, Institutional Committee, Group of Independent Experts
on the European Charter of Local Self-Government, CG/INST/GIE (12) 15 REV,
Strasbourg, 2006, 8 p. / 8 p.
6.
Projet d'avis motivé sur la compatibilité de la
législation norvégienne avec l'article 11 de la Charte européenne de
l'autonomie locale / Draft reasoned opinion on the compliance of the Norwegian
Legislation with Article 11 of the European Charter of Local Self-Government, Conseil de l'Europe / Council of Europe, Strasbourg,
2006, 15 p. / 15 p.
B) ÎN
LIMBA FRANCEZĂ (81)
1.
La révision de la Constitution de la Roumanie, Revue Roumaine
des Sciences Juridiques, Académie Roumaine, Editura Academiei Române, tome
VI (XXXIX), janvier-juin 1995, no 1, p. 53-67.
2.
Solutions modernes de consécration et de garantie des
droits de l'homme par les normes du droit international public et de leur
réception dans l'ordre juridique interne des États, Analele
Universităţii Bucureşti. Drept, anul XLIV, 1995, p. 59-66.
3.
L'application des normes de droit international relatives
aux droits de l'homme en droit roumain, Revue Européenne
de Droit Public / European Review of
Public Law, Esperia Publications Ltd., tome 20, vol. 8, no 2,
summer/été 1996, p. 351-368.
4.
Le contrat de gouvernement, Les Cahiers du
Séminaire "Sciences Humaines" de Bucarest, juin 1996, no
2, p. 83-87.
5.
Le bloc constitutionnel, Revue Roumaine
des Sciences Juridiques, Académie Roumaine, Editura Academiei Române, tome
VII (XL), janvier-juin 1996, no 1, p. 33-48.
6.
Vers une nouvelle conception sur le droit, Revue Roumaine
des Sciences Juridiques, Académie Roumaine, Editura Academiei Române, tome
VII (XL), juillet-décembre 1996, no 2, p. 155-159.
7.
Le Conseil des minorités nationales, Analele
Universităţii Bucureşti. Drept, anul XLV, 1996, p. 89-100.
8.
Les compétences du Parlement de la Roumanie dans le
domaine des relations internationales, Revue Européenne de Droit Public / European Review of Public Law, Esperia
Publications Ltd., tome 26, vol. 9, no 4, winter/hiver 1997, p.
1263-1288.
9.
Les structures officielles permanentes de l'État roumain
ŕ l'étranger, Revue Roumaine des Sciences Juridiques,
Académie Roumaine, Editura Academiei Române, tome VIII (XLI), juillet-décembre
1997, no 2, p. 147-162.
10.
Les structures de l'administration d'État spécialisées
dans la protection des minorités nationales, Analele
Universităţii Bucureşti. Drept, anul XLVI, 1997, p. 39-46.
11.
L'organisation de l'administration centrale du Ministčre
des affaires étrangčres, Revue Roumaine des Sciences Juridiques,
Académie Roumaine, Editura Academiei Române, tome IX (XLII), janvier-juin 1998,
no 1, p. 35-42.
12.
Les structures administratives spécialisées pour la protection
de la minorité nationale roumaine de l'étranger, Analele
Universităţii Bucureşti. Drept, anul XLVII, 1998, p. 77-81.
13.
Les traités internationaux conclus par la Roumanie avec
des États fédérés, Analele Universităţii
Bucureşti. Drept, anul XLVIII, 1999, p. 41-48.
14.
La situation des affaires roumaines devant les organes de
Strasbourg ŕ la fin de l'année 1999, Analele Universităţii
Bucureşti. Drept, anul XLVIII, 1999, supliment, p. 155-164.
15.
La Conférence des Ministres de l'Éducation des pays ayant
le français en partage (CONFEMEN), Analele Universităţii
Bucureşti. Drept, anul XLIX, 2000, p. 55-76.
16.
Réponse de Roumanie. Questionnaire sur l'organisation
institutionnelle de la démocratie locale, Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux de l'Europe, Chambre des Pouvoirs Locaux, Commission
Institutionnelle, CPL/INST (8) 19, Strasbourg, 2001, 35 p.
17.
L'Arręt de la Cour européenne des Droits de l'Homme du 23
janvier 2001, rectifié le 11 mai 2001, dans l'Affaire BRUMĂRESCU c. ROUMANIE sur la satisfaction équitable, Analele
Universităţii Bucureşti. Drept, anul L, 2001, p. 23-28.
18.
Derniers développements concernant la démocratie locale
et/ou régionale en Roumanie, Conseil de
l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux de l'Europe, Commission Institutionnelle,
CG/INST (9) 19, Strasbourg, 2002, 5 p.; Roumanie,
Rapport
de synthčse sur les derničres évolutions concernant la démocratie locale et/ou
régionale dans les États membres ayant signé la Charte européenne de
l'autonomie locale / Consolidated report on the latest developments concerning
local and/or regional self-government in member States having signed the
European Charter of Local Self-Government, Conseil de l'Europe, Congrčs
des Pouvoirs Locaux et Régionaux de l'Europe, Commission Institutionnelle,
Groupe d'experts indépendants sur la Charte européenne de l'autonomie locale /
Council of Europe, Congress of Local and Regional Authorities of Europe,
Institutional Committee, Group of Independent Experts on the European Charter
of Local Self-Government, CG/INST/GIE (9) 2, Strasbourg, 2003, p. 128-131 / p.
127-130; Roumanie, Contribution
du CPLRE ŕ la procédure de «monitoring» du Comité des Ministres concernant le
respect des engagements souscrits par les États membres en matičre de
démocratie locale / The CLRAE's contribution to the Committee of Ministers'
monitoring procedure with regard to the honouring of commitments entered into
by member States in the field of local democracy, Conseil de l'Europe,
Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux de l'Europe, Commission
Institutionnelle / Council of Europe, Congress of Local and Regional
Authorities of Europe, Institutional Committee, CG/INST (10) 8 prov.,
Strasbourg, 2003, p. 127-130 / p. 126-129.
19.
L'interdiction de la peine de mort en Roumanie, Le Journal de
l'IIDH, Institut International des Droits de l'Homme - Strasbourg (en
ligne, http://www.iidh.org, ISSN 1683-271X), octobre 2002, no 2, 7
p.
20.
La réouverture de la procédure interne suite ŕ un arręt
de condamnation de la Roumanie par la Cour européenne des Droits de l'Homme, Dezvoltare şi performanţe
universitare prin cercetare la început de mileniu. Lucrările Sesiunii internaţionale de comunicări
ştiinţifice, organizată în cadrul "Zilelor
Universităţii Bogdan Vodă", Cluj-Napoca, aprilie 2001,
Fundaţia "Universitatea Bogdan Vodă" - Universitatea
"Bogdan Vodă" Cluj-Napoca, Editura "Risoprint",
Cluj-Napoca, 2002, p. 541-552.
21.
La législation roumaine concernant le droit des personnes
appartenant aux minorités nationales d'utiliser leur langue maternelle dans
l'administration publique locale, Modernizarea
administraţiei publice în contextul integrării europene / The
Modernisation of Public Administration in the European Integration Process,
Ioan Leş, Antonie Iorgovan, Rodica Narcisa Petrescu (coordonatori),
Editura "All Beck", Bucureşti, 2002, p. 271-285.
22.
Aspects constitutionnels concernant la régionalisation en
Roumanie / Aspecte constituţionale privind regionalizarea în România, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "Rosetti",
anul LII, ianuarie-martie 2002, partea I, p. 38-47.
23.
La jurisprudence de la Commission européenne des Droits
de l'Homme dans les affaires concernant des requętes contre la Roumanie
(1995-1999) / Jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului în
cauzele privind plângerile împotriva României (1995-1999), Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "Rosetti",
anul LII, ianuarie-martie 2002, partea I, p. 112-139.
24.
Les dispositions des lois budgétaires annuelles
concernant le paiement des indemnisations dans le cadre du contentieux européen
des droits de l'homme / Dispoziţiile legilor bugetare anuale privind plata
indemnizaţiilor în cadrul contenciosului european al drepturilor omului, Analele
Universităţii din Bucureşti. Seria drept,
"Rosetti", anul LII, aprilie-iunie 2002, partea II, p. 116-125.
25.
La jurisprudence de la Cour européenne des Droits de
l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie en 1998 /
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele privind
plângerile împotriva României în 1998, Analele Universităţii din
Bucureşti. Seria drept, "Rosetti", anul LII, aprilie-iunie
2002, partea II, p. 136-141.
26.
La force juridique, dans le droit roumain, des rčgles
internationales de l'OTAN concernant la protection des informations secrčtes /
Forţa juridică, în dreptul român, a normelor internaţionale ale
NATO privind protecţia informaţiilor clasificate, Analele
Universităţii din Bucureşti. Seria drept,
"Rosetti", anul LII, iulie-decembrie 2002, partea III-IV, p. 44-57.
27.
La jurisprudence de la Cour européenne des Droits de
l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie en 1999 /
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele privind
plângerile împotriva României în 1999, Analele Universităţii din
Bucureşti. Seria drept, "Rosetti", anul LII, iulie-decembrie
2002, partea III-IV, p. 126-135.
28.
L'exécution par la Roumanie des arręts de la Cour
européenne des Droits de l'Homme, quant ŕ l'obligation de paiement de
l'indemnisation de satisfaction équitable, Buletin
ştiinţific, Universitatea "Mihail Kogălniceanu" -
Iaşi, Editura "Cugetarea", Iaşi, 2002, nr. 11, p. 72-85.
29.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire sur la propriété municipale, Conseil de l'Europe,
Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux de l'Europe, Chambre des Pouvoirs
Locaux, Commission Institutionnelle, CPL/INST (9) 18, Strasbourg, 2003, p.
55-61.
30.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire sur les avantages et les inconvénients de l'élection directe
des exécutifs locaux, Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux
et Régionaux de l'Europe, Chambre des Pouvoirs Locaux, Commission
Institutionnelle de la Chambre des Pouvoirs Locaux, CPL/INST (10) 7,
Strasbourg, 2003, p. 37-39.
31.
Les régions de développement en Roumanie, Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux de l'Europe, Chambre des Régions, Colloque sur la régionalisation en
Ukraine organisé conjointement par le Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux
de l'Europe et l'Association Ukrainienne des Pouvoirs Locaux et Régionaux,
Kiev, Ukraine, 3-4 décembre 2003, CPR/CONF/KIEV (2003) 3, Strasbourg, 2003, 11
p.
32.
La violation répétée des dispositions constitutionnelles
et conventionnelles concernant le droit de propriété, dans deux cas liés aux
relations diplomatiques de la Roumanie avec l'Allemagne / Violarea repetată
a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind
dreptul de proprietate, în două cazuri legate de relaţiile
diplomatice ale României cu Germania, Analele Universităţii din
Bucureşti. Seria drept, "Rosetti", anul LIII,
ianuarie-martie 2003, partea I, p. 126-134/117-125.
33.
La jurisprudence de la Cour européenne des Droits de
l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie en 2000, Analele
Universităţii din Bucureşti. Seria drept,
"Rosetti", anul LIII, ianuarie-martie 2003, partea I, p. 181-194.
34.
Les ingérences dans le droit des citoyens roumains d'ętre
titulaires d'un passeport, Analele Universităţii din
Bucureşti. Seria drept, "Rosetti", anul LIII, aprilie-iunie
2003, partea II, p. 123-127.
35.
La jurisprudence de la Cour européenne des Droits de
l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie en 2001, Analele
Universităţii din Bucureşti. Seria drept,
"Rosetti", anul LIII, aprilie-iunie 2003, partea II, p. 167-175.
36.
La mesure de l'interruption ŕ la frontičre du voyage des
citoyens roumains ŕ l'étranger en tant qu'ingérence dans l'exercice de la
liberté de circulation, Analele Universităţii din
Bucureşti. Seria drept, "Rosetti", anul LIII,
iulie-decembrie 2003, partea III-IV, p. 38-44.
37.
Les décisions rendues en 2002 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Seria drept,
"Rosetti", anul LIII, iulie-decembrie 2003, partea III-IV, p.
179-184.
38.
Les sanctions internationales en cas de non-exécution des
arręts de la Cour européenne des Droits de l'Homme, Buletin
ştiinţific, Universitatea "Mihail Kogălniceanu" -
Iaşi, Editura "Cugetarea", Iaşi, 2003, nr. 12, p. 39-49.
39.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire "Consultation des collectivités locales",
Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux, Commission
Institutionnelle de la Chambre des Pouvoirs Locaux, CPL/INST (10) 14,
Strasbourg, 2004, p. 49-53.
40.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire "Participation de la population aux affaires et élections
locales", Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux, Commission Institutionnelle, CG/INST/GIE (11) 10, Strasbourg, 2004,
p. 43-45.
41.
La ratification par la Roumanie de la Convention-cadre
européenne sur la coopération transfrontaličre des collectivités ou autorités
territoriales et les déclarations correspondantes, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LIV, ianuarie-martie 2004, partea I, p. 80-85.
42.
Les arręts rendus en 2002 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LIV, ianuarie-martie 2004, partea I, p. 112-132.
43.
L'Accord d'immunité relatif ŕ la Cour Pénale
Internationale, conclu entre la Roumanie et les États-Unis d'Amérique, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LIV, aprilie-iunie 2004, partea II, p. 21-46.
44.
La pratique de décision et d'exécution du Comité des
Ministres du Conseil de l'Europe dans les affaires concernant les requętes
contre la Roumanie jusqu'en 2003, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "All Beck", anul LIV, aprilie-iunie 2004,
partea II, p. 126-128.
45.
Aspects constitutionnels concernant l'adhésion de la
Roumanie ŕ l'OTAN, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "All Beck", anul LIV, iulie-septembrie
2004, partea III, p. 47-55.
46.
Les décisions rendues en 2003 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant des requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LIV, iulie-septembrie 2004, partea III, p. 123-135.
47.
La Roumanie face aux évolutions constitutionnelles de
l'Union Européenne, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "All Beck", anul LIV, octombrie-decembrie
2004, partea IV, p. 21-37.
48.
Les arręts rendus en 2003 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck", anul
LIV, octombrie-decembrie 2004, partea IV, p. 137-148.
49.
Roumanie, Country
by country fact sheets on the situation of local and regional democracy in the
Council of Europe Member States / Fiches par pays sur la situation de la
démocratie locale et/ou régionale dans les pays membres du Conseil de l'Europe,
Council of Europe, Congress of Local and Regional Authorities of Europe,
Institutional Committee, Group of Independent Experts on the European Charter
of Local Self-Government / Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux de l'Europe, Commission Institutionnelle, Groupe d'experts
indépendants sur la Charte européenne de l'autonomie locale, CG/INST/GIE (12)
6, Strasbourg, 2005, vol. II, p. 97-101.
50.
Roumanie (juillet 2005), Country by country fact sheets on the
situation of local and regional democracy in the Council of Europe Member
States / Fiches par pays sur la situation de la démocratie locale et/ou
régionale dans les pays membres du Conseil de l'Europe, Council of
Europe, Congress of Local and Regional Authorities of Europe, Institutional
Committee, Group of Independent Experts on the European Charter of Local
Self-Government / Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et Régionaux
de l'Europe, Commission Institutionnelle, Groupe d'experts indépendants sur la
Charte européenne de l'autonomie locale, CG/INST/GIE (12) 6, Strasbourg, 2005,
vol. II, p. 97-101; Country by country fact sheets on the situation of local and regional
democracy in the Council of Europe Member States / Fiches par pays sur la
situation de la démocratie locale et/ou régionale dans les pays membres du
Conseil de l'Europe, Council of Europe, Congress of Local and Regional
Authorities, Institutional Committee, Group of Independent Experts on the
European Charter of Local Self-Government / Conseil de l'Europe, Congrčs des
Pouvoirs Locaux et Régionaux, Commission Institutionnelle, Groupe d'experts
indépendants sur la Charte européenne de l'autonomie locale, CG/INST/GIE (12) 6
REV, Strasbourg, 2006, vol. II, p. 140-144.
51.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire sur "Les nouvelles formes de supervision et de
contrôle", Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux et
Régionaux, Commission Institutionnelle, Groupe d'experts indépendants sur la
Charte européenne de l'autonomie locale, CG/INST/GIE (12) 3, Strasbourg, 2005,
p. 65-68.
52.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire "Cadre institutionnel de la coopération
intermunicipale", Conseil de l'Europe, Congrčs des Pouvoirs Locaux
et Régionaux, Commission Institutionnelle, Groupe d'experts indépendants sur la
Charte européenne de l'autonomie locale, CG/INST/GIE (12) 12, Strasbourg, 2005,
p. 43-45.
53.
La consécration constitutionnelle des minorités
nationales en Roumanie, Politeia - Revue semestrielle de Droit
constitutionnel comparé, Académie Internationale de Droit Constitutionnel,
printemps 2005, no 7, p. 341-350.
54.
La Cour constitutionnelle roumaine face ŕ la Cour
européenne des Droits de l'Homme - entre soumission et rébellion, Perspectives
internationales et européennes, Université de Nice Sophia-Antipolis (en
ligne, http://revel.unice.fr/pie), 2005, no 1, 13 p.
55. Aspects constitutionnels concernant l'adhésion de la Roumanie ŕ l'Union
Européenne, ARCHES Revue Internationale des Sciences
Humaines, 2005, tome 8.
56.
Droits économiques et sociaux et administration régionale
et locale, Analele Universităţii din Bucureşti. Drept,
"All Beck", anul LV, ianuarie-martie 2005, partea I, p. 75-76.
57.
Les décisions rendues en 2004 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant des requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LV, ianuarie-martie 2005, partea I, p. 138-143.
58.
La responsabilité médicale en droit comparé - la
situation en Roumanie, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "All Beck", anul LV, aprilie-iunie 2005,
partea II, p. 58-63.
59.
Les arręts rendus en 2004 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LV, aprilie-iunie 2005, partea II, p. 125-131.
60.
La réforme de l'organisation administrative du territoire
et de l'administration publique locale - l'expérience de la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "All Beck",
anul LV, iulie-septembrie 2005, partea III, p. 13-21.
61.
Les décisions de la Cour européenne des Droits de l'Homme
rendues dans les affaires concernant des requętes contre la Moldavie
(1999-2004), Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "All Beck", anul LV, iulie-septembrie
2005, partea III, p. 134-137.
62.
L'influence directe du Droit international des droits de
l'homme sur l'évolution du droit roumain en matičre des droits des détenus, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, "C.H. Beck",
anul LV, octombrie-decembrie 2005, partea IV, p. 25-70.
63.
La
discrimination indirecte des femmes, fondée sur la religion, dans l'exercice
des droits fondamentaux dans la sphčre publique en Roumanie, Genre,
inégalités et religion - Communications du Premier Colloque Inter-Réseaux du
Programme thématique "Aspects de l'État de Droit et Démocratie" de
l'Agence Universitaire de la Francophonie, Dakar, 2006, p. 191-203; Genre,
inégalités et religion - Actes du premier colloque inter-réseaux du programme
thématique "Aspects de l'État de Droit et Démocratie", Agence
Universitaire de la Francophonie, Éditions des archives contemporaines, Paris,
2007, p. 63-77.
64.
La liberté de la presse en Roumanie sous le regard de la
Cour européenne des Droits de l'Homme, Politeia - Revue semestrielle de Droit
constitutionnel comparé, Académie Internationale de Droit Constitutionnel,
automne 2006, no 10, p. 231-249.
65.
Les garanties de la subsidiarité et de l'autonomie
régionale et locale en Europe. Europe Centrale et Orientale. L'exemple de la
Roumanie, Séminaire international
"Les garanties en matičre de subsidiarité et d'autonomie locale et
régionale en Europe", Conseil de l'Europe, Pérouse - Italie, 2006, 6 pag.
66.
Roumanie, Réponses
au Questionnaire sur "Le statut des villes capitales" / Answers to the
Questionnqire on "The status of capital cities, Council of Europe,
Strasbourg, 2006, p. 118-120.
67.
Projet de "Protocole portant amendement ŕ la Charte
européenne de l'autonomie locale sur l'ouverture de la Charte ŕ la Communauté
européenne et ŕ des États non membres du Conseil de l'Europe" avec un
Rapport explicatif, Conseil de
l'Europe, Strasbourg, 2006, 8 p.
68.
Les décisions rendues en 2005 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie, Analele Universităţii
din Bucureşti. Drept, 2006-I, p. 123-127.
69.
Les
nouveaux pouvoirs para-conventionnels de la Cour européenne des Droits de
l'Homme - vers une protection plus efficace de l'individu au niveau national, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, 2006-II, p. 15-55.
70.
Les arręts rendus en 2005 par la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans les affaires concernant les requętes contre la Roumanie, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, 2006-II, p. 129-142.
71.
La pratique du Comité des Ministres du Conseil de
l'Europe durant l'année 2005 en matičre d'exécution des arręts de condamnation
rendus par la Cour européenne des Droits de l'Homme dans les affaires contre la
Roumanie, Analele Universităţii din Bucureşti. Drept,
2006-III, p. 57-62.
72.
Les rapports entre le Droit international des droits de
l'homme et le droit roumain, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, 2006-IV, p. 25-37; Universitas. Revista de filisofía, derecho y política no 8/2008, p.
121-134.
73.
La portée de la jurisprudence de la Cour européenne des
Droits de l'Homme dans le droit roumain, East European and
Russian Yearbook of International and Comparative Law, 2007, vol. 1, p.
83-96.
74.
L'évolution des rčgles juridiques concernant le mandat
des juges ŕ la Cour européenne des Droits de l'Homme, Revista
Română de Drept Internațional, Asociația de Drept Internațional
și Relații Internaționale, ianuarie-iunie 2007, nr. 4, p. 52-59.
75.
La diversification des sanctions dans la jurisprudence de
la Cour européenne des Droits de l'Homme, Analele Universităţii
din Bucureşti. Drept, 2007-I, p. 114-134.
76.
L'incapacité professionnelle des juges supręmes roumains
d'appliquer le Droit européen, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, 2007-II, p. 77-82.
77.
L'imprédictibilité de la jurisprudence constitutionnelle
roumaine sur l'applicabilité du principe de la symétrie juridique, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, 2007-III, p. 79-84.
78.
L'imprédictibilité du contentieux constitutionnel sur le
contentieux administratif, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, 2007-IV, p. 62-66.
79.
La Nation dans la jurisprudence de la Cour européenne des
Droits de l'Homme?, Que
reste-t-il de la Nation dans la Constitution? - Actes du Colloque international
organisé par le Centre de Recherche Hannah Arendt les 15 & 16 mars 2007,
Institut Catholique d'Études Supérieures, Éditions Cujas, Paris, 2008, p.
209-220.
80.
Les requętes devant le Conseil de l'Europe alléguant des
violations de la Charte européenne de l'autonomie locale, Actualité
juridique. Droit administratif no 44/2008, p. 2429-2431.
81.
Les conséquences juridiques internes de la condamnation
de l'État roumain par la Cour européenne des Droits de l'Homme, Analele
Universităţii din Bucureşti. Drept, 2008-I-II, p. 88-96.
C) ÎN
LIMBA ENGLEZĂ (10)
1.
Compatibility between Romanian Legislation and Article 5
of the European Convention on Human Rights - Right to Liberty, Analele
Universităţii Bucureşti. Drept, anul XLIII, 1994, p. 8-15 (în colaborare cu Mona-Lisa Pucheanu).
2.
Legislation and Legal Practice to the International
Relations of Local Communities / Legislaţia şi practica
judiciară privind relaţiile internaţionale ale
comunităţilor locale, International
Studies / Studii Internaţionale,
Center for International Studies / Centrul de Studii Internaţionale, 1996,
nr. 2, p. 43-54/41-54.
3.
Romanian Presidential Powers in Foreign Affairs / Atribuţiile
preşedintelui României în domeniul politicii externe, International Studies / Studii Internaţionale, Center for
International Studies / Centrul de Studii Internaţionale, 1997, nr. 3, p.
15-34/15-34.
4.
National Minorities Protection under Romania's Basic
Treaties with Its Neighbours / Protecţia minorităţilor
naţionale prin tratatele de bază ale României cu vecinii săi,
International Studies / Studii Internaţionale, Center for
International Studies / Centrul de Studii Internaţionale, 1998, nr. 4, p.
47-56/45-54.
5.
Romanian legislation on Police competence / Legislaţia
română privind atribuţiile poliţiei, Dezvoltarea relaţiei
poliţiei cu comunitatea. Curs
de pregătire şi instruire profesională a poliţiştilor,
Centrul de Resurse Juridice şi Inspectoratul General al Poliţiei -
Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000,
p. 111-140/37-69.
6.
Juridical rules concerning complaint procedures against
Police activity / Normele juridice privind căile de atac
împotriva activităţii poliţiei, Dezvoltarea relaţiei
poliţiei cu comunitatea. Curs
de pregătire şi instruire profesională a poliţiştilor,
Centrul de Resurse Juridice şi Inspectoratul General al Poliţiei - Institutul
pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000, p.
141-153/70-84.
7.
Legislative delegation of the ratification of
international treaties. Political aspects / Aspecte politice privind delegarea
legislativă a ratificării tratatelor internaţionale, International
Studies / Studii Internaţionale,
Center for International Studies / Centrul de Studii Internaţionale, 2000,
nr. 5, p. 27-34/27-34.
8.
The guarantee in Romania of the rights of persons
belonging to national minorities through the Framework Convention for the
protection of national minorities, Olympia
II: Human Rights in the 21st Century, Human Rights Defence
Centre, Maria Gavouneli, Vangelis Kyriakopoulos (edited by), Ant. N. Sakkoulas
Publishers, Athens - Komotini, 2002, p. 289-306.
9.
Case-Law of the European Court of Human Rights concerning
Cases against Moldova (2001-2005), Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "C.H. Beck", anul LV, octombrie-decembrie
2005, partea IV, p. 101-117.
10.
Case-Law of the European Court of Human Rights and
Committee of Ministers of the Council of Europe concerning Cases against
Moldova in 2005, Analele Universităţii din
Bucureşti. Drept, "C.H. Beck", anul LVI, octombrie-decembrie
2006, partea IV, p. 95-112.
D) ÎN
LIMBA ROMÂNĂ (526)
1.
Raporturile dintre stat şi biserică, Dreptul,
Uniunea Juriştilor Democraţi din România, seria a III-a, anul III,
1992, nr. 11, p. 3-17.
2.
Partidele politice ca subiecte ale raporturilor juridice
electorale, Partidele politice. Comunicări prezentate la seminarul
ştiinţific din 21 decembrie 1992, organizat cu sprijinul Curţii
Constituţionale, Centrul de Drept Constituţional şi
Instituţii Politice, Regia Autonomă "Monitorul Oficial",
Bucureşti, 1993, p. 75-89.
3.
Introducere în dreptul de a nu fi supus la tortură
ori la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, Buletin
informativ, Conferinţa internaţională "Tineretul
şi drepturile omului", organizată de Asociaţia
Studenţească Independentă "Bucovina", cu sprijinul
Ministerului Tineretului şi Sportului şi Fundaţiei pentru Tineret
Suceava, Suceava, 7-11 decembrie 1993, p. 5-12.
4.
Consideraţii privind rolul cărţii de
specialitate şi al bibliotecii pentru jurist, Informaţie
şi formaţie. Breviar metodologic, Biblioteca Centrală
Universitară din Bucureşti, 1993-1994, p. 9-11.
5.
Existenţa instituţiei magistraţilor
militari în raport cu dispoziţiile constituţionale, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, octombrie-noiembrie-decembrie 1993, nr. 3, p. 23-28.
6.
Reglementarea constituţională a
învăţământului, Revista de Pedagogie, Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei, anul XLII, 1993, nr. 1-2, p. 47-51.
7.
Libertatea învăţământului religios, Revista de
Pedagogie, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, anul XLII,
1993, nr. 8-12, p. 53-58.
8.
Dreptul la un proces echitabil, Buletin
informativ, Conferinţa internaţională "Tineretul
şi drepturile omului", ediţia a III-a, organizată de
Asociaţia Studenţească Independentă "Bucovina",
cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi Fundaţiei
pentru Tineret Suceava, Suceava, 7-11 decembrie 1994, p. 5-11.
9.
Privarea de libertate, Buletin
informativ, Conferinţa internaţională "Tineretul
şi drepturile omului", ediţia a III-a, organizată de
Asociaţia Studenţească Independentă "Bucovina",
cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi Fundaţiei
pentru Tineret Suceava, Suceava, 7-11 decembrie 1994, p. 15-21.
10.
Competenţa materială a instanţelor
judecătoreşti de a judeca recursurile în materia contenciosului
administrativ, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul V, 1994, nr. 2, p. 14-20.
11.
Principiul legalităţii incriminării
şi pedepselor penale în lumina Constituţiei din decembrie 1991, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul V, 1994, nr. 4, p.
41-51.
12.
Notă la Încheierea din 2 octombrie 1991, Dosarul nr.
48/1991, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia de Contencios
Administrativ, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, ianuarie-februarie-martie 1994, nr.
4, p. 30-33.
13.
Reţinerea poliţienească, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, iulie-august-septembrie-octombrie-noiembrie-decembrie 1994, nr. 6-7,
p. 30-32.
14.
Judecătorul delegat la Oficiul Registrului
Comerţului, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul IV, 1994, nr. 6, p. 59-69.
15.
Notă critică la Decizia nr. 32 din 26 ianuarie
1993, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
IV, 1994, nr. 6, p. 91-95.
16.
Corelarea dispoziţiilor constituţionale cu cele
procesual penale în materia duratei măsurilor preventive privative de
libertate, Buletin de informare juridică, Ministerul Public - Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, martie 1994, p. 30-33.
17.
Consideraţii privind competenţa procurorului de
a lua măsura reţinerii învinuitului, Buletin de
informare juridică, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Bucureşti, septembrie 1994, nr. 3, p. 29-31.
18.
Atribuţiile Ministerului Public pe lângă Curtea
Constituţională, Buletin de informare juridică,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
decembrie 1994, nr. 4, p. 19-25.
19.
Evoluţia cadrului normativ privind autonomia
locală în România în perioada de tranziţie şi propuneri de lege ferenda, Analele
Universităţii din Timişoara. Seria Jurisprudentia, 1994, nr.
1-2, p. 97-110; prof. dr. Gheorghe Mihai, prof. dr. Radu I. Motica
(coordonatori), Studii de drept. Transformările dreptului în perioada de
tranziţie, 2 vol., Universitatea de Vest din Timişoara -
Facultatea de Drept, Tipografia Universităţii de Vest din
Timişoara, Timişoara, 1995, vol. I, p. 84-92.
20.
Protecţia minorităţilor naţionale, Buletin
informativ, Conferinţa internaţională "Tineretul
şi drepturile omului", ediţia a IV-a, organizată de
Asociaţia Studenţească Independentă "Bucovina",
Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Suceava şi
Societatea Academică Studenţească "Arboroasa", cu
sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi Fundaţiei
pentru Tineret Suceava, Suceava, 6-10 decembrie 1995, p. 8-14.
21.
Jurisdicţiile competente să sesizeze Curtea
Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor de
neconstituţionalitate, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VI, 1995, nr. 1, p. 26-31.
22.
Aspecte procedurale noi privind plângerea împotriva
actelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale prevăzute de
legea cadru, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VI, 1995, nr. 1, p. 74-75.
23.
Regimul constituţional al subsolului României, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul VI, 1995, nr. 3, p.
6-13.
24.
Mijloacele procedurale ce pot fi folosite de persoana
care a obţinut o hotărâre judecătorească împotriva refuzului
comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar de a elibera titlul
de proprietate şi de punere în posesiune, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul VI, 1995, nr. 7, p.
28-33.
25.
Modalităţi de executare silită a hotărârilor
judecătoreşti de contencios administrativ privind terenurile ce fac
obiectul Legii fondului funciar (II), Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VI, 1995, nr. 10-11, p. 71-77.
26.
Notă aprobativă şi explicativă la
Decizia nr. 692 din 22 septembrie 1994, Curtea Supremă de Justiţie,
secţia de contencios administrativ, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul VI, 1995, nr. 12, p.
68-72.
27.
Consecinţele ratificării de România a
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului asupra sancţiunii
disciplinare cu arest aplicată militarilor, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, ianuarie-februarie-martie 1995, nr. 8, p. 41-47.
28.
Notă critică la Decizia nr. 863 din 26 iulie
1993 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios
administrativ, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, ianuarie-februarie-martie 1995, nr.
8, p. 64-67.
29.
Magistratul competent să se pronunţe asupra
stării de arest preventiv în materie penală - raportarea
legislaţiei române la jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, aprilie-mai-iunie 1995, nr. 9, p.
8-15.
30.
Dreptul la libertate individuală în cazul
transformării amenzii în închisoare contravenţională, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, iulie-august-septembrie 1995, nr. 10, p. 30-32.
31.
Notă critică la Decizia nr. 1 din 6 martie 1995
a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, iulie-august-septembrie 1995, nr. 10, p. 46-53.
32.
Dreptul la extraactivitatea legii penale mai favorabile, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, octombrie-noiembrie-decembrie 1995, nr. 11, p. 30-34.
33.
Convenţia europeană a drepturilor omului:
procedura în faţa Comisiei, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, octombrie-noiembrie-decembrie 1995,
nr. 11, p. 65-69.
34.
Poziţia forţelor armate într-un stat de drept, Revista
Română de Drept Umanitar, Asociaţia Română de Drept Umanitar
(ARDU), anul III, 1995, nr. 7-8, p. 58-59.
35.
Consideraţii teoretice privind conceptul de drepturi
colective ale minorităţilor naţionale, Revista de Drept
Public, Institutul de Ştiinţe Administrative al României şi
Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale "Nicolae
Titulescu", Editura "Atlas T & T", serie nouă, anul I
(19), ianuarie-iunie 1995, nr. 1, p. 101-108.
36.
Subiectul activ al infracţiunii de exercitare
fără drept a profesiei de avocat, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul II, octombrie-decembrie
1995, nr. 4, p. 80-84.
37.
Competenţa în materie comercială a
secţiilor maritime şi fluviale ale instanţelor
judecătoreşti, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul V, 1995, nr. 2, p. 115-124.
38.
Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.), Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul V,
1995, nr. 3, p. 85-89.
39.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie comercială în anul 1992, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul V, 1995, nr. 3, p. 149-152.
40.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie comercială în anul 1993, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul V, 1995, nr. 4, p. 137-146.
41.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie comercială în anul 1994, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul V, 1995, nr. 5, p. 147-154.
42.
Judecătorul-sindic, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul V,
1995, nr. 6, p. 102-104.
43.
Competenţa procurorului de a ridica în faţa
instanţei judecătoreşti excepţia de
neconstituţionalitate, Pro Lege, Ministerul Public, 1995, nr.
1, p. 59-64.
44.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului referitoare la incompatibilitatea judecătorului care s-a
pronunţat cu privire la starea de arest a inculpatului de a soluţiona
pe fond cauza penală, Buletin de informare juridică,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
martie 1995, nr. 1, p. 38-41.
45.
Dispoziţii constituţionale privind Ministerul
Public în statele membre ale Uniunii Europene, Buletin de
informare juridică, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Bucureşti, iunie 1995, nr. 2, p. 44-46; republicare Buletin de informare juridică,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
martie 1996, nr. 1, p. 27-29.
46.
Consideraţii privind aplicabilitatea normelor
procesual penale speciale referitoare la foştii notari de stat în cazul
actualilor notari publici, Buletin de informare juridică,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
decembrie 1995, nr. 4, p. 44-45.
47.
Neconstituţionalitatea şi inexistenţa
legilor (II), Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VII, 1996, nr. 4, p. 6-11.
48.
Instituţia juridică a văditei neconstituţionalităţi
a legilor, Dreptul, Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul
VII, 1996, nr. 5, p. 26-31.
49.
Autorităţile publice competente să
participe la elaborarea tratatelor internaţionale, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul VII, 1996, nr. 7, p.
42-56.
50.
Tutela exercitată de prefect asupra actelor
autorităţilor administrative ale colectivităţilor locale,
în lumina Legii nr. 69/1991, republicată în 1996, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul VII, 1996, nr. 8, p.
61-69.
51.
Actele şi procedura prin care statul român îşi
exprimă consimţământul de a fi legat din punct de vedere juridic
prin tratate internaţionale, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VII, 1996, nr. 9, p. 8-19.
52.
Instituţia martorilor la încheierea
căsătoriei, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VII, 1996, nr. 11, p. 51-56.
53.
Aspecte de contencios administrativ privind
sancţiunile administrativ-disciplinare şi măsurile
administrative preventive aplicate autorităţilor administraţiei
publice locale autonome, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VII, 1996, nr. 12, p. 55-59.
54.
Dreptul la recurs judiciar, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH,
ianuarie-februarie-martie 1996, nr. 12, p. 24-26.
55.
Procedura internaţională de asigurare a
respectării de către state a drepturilor consacrate prin
Convenţia europeană a drepturilor omului în faţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, ianuarie-februarie-martie 1996, nr.
12, p. 76-78.
56.
Dreptul la alegeri libere în dreptul internaţional
al drepturilor omului, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, aprilie-mai-iunie 1996, nr. 13, p.
24-26.
57.
Biroul pentru Alegeri Libere, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, aprilie-mai-iunie 1996, nr. 13, p. 89-90.
58.
Dreptul de azil în România, Revista
Română de Drept Umanitar, Asociaţia Română de Drept Umanitar
(ARDU), anul IV, 1996, nr. 1 (10-11), p. 56-57.
59.
Reglementarea constituţională a
contravenţiilor, Revista de Drept Public, Institutul de
Ştiinţe Administrative al României şi Institutul de Drept
şi Relaţii Internaţionale "Nicolae Titulescu", Editura
"Atlas T & T", serie nouă, anul II (20), ianuarie-decembrie
1996, nr. 1-2, p. 80-82.
60.
Termenul "pedeapsă" în Constituţia
României, Revista de drept penal, Asociaţia Română de
Ştiinţe Penale, R.A. "Monitorul Oficial", Bucureşti,
anul III, aprilie-iunie 1996, nr. 2, p. 62-65.
61.
Infracţiune şi ilicit penal, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul III, iulie-septembrie 1996,
nr. 3, p. 30-32.
62.
Natura nepenală a contravenţiei, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul III, iulie-septembrie 1996,
nr. 3, p. 33-34.
63.
Lege penală neconstituţională. Efecte, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul III, octombrie-decembrie
1996, nr. 4, p. 62-66.
64.
Natura comercială şi administrativă a
societăţilor comerciale de asigurare autorizate să practice
asigurarea obligatorie, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul VI, 1996, nr. 2, p. 88-92.
65.
Procedura administrativă de autorizare a
efectuării de investiţii străine în România şi de eliberare
a certificatului de investitor străin, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", serie nouă, anul VI, 1996, nr. 7-8,
p. 46-56.
66.
Notă la Decizia nr. 235 din 28 martie 1994, Curtea
Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
VI, 1996, nr. 10, p. 124-128.
67.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie comercială pe anul 1995, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", serie nouă, anul VI, 1996, nr. 12, p. 100-104.
68.
Aspecte procesual penale privind atribuţiile
cadrelor de informaţii şi ale procurorului în activitatea de culegere
de informaţii privind siguranţa naţională a României, Pro Lege,
Ministerul Public - Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie, 1996, nr. 1, p. 13-22.
69.
Forţa juridică obligatorie a unor hotărâri
pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie în Secţii Unite, Pro Lege,
Ministerul Public - Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie, 1996, nr. 2, p. 15-25.
70.
Sancţiunea pierderii drepturilor electorale, Pro Lege,
Ministerul Public - Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de
Justiţie, 1996, nr. 4, p. 40-43.
71.
Participarea procurorului în procesul civil în lumina
jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Buletin de
informare juridică, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Bucureşti, iunie 1996, nr. 2, p. 14-18.
72.
Participarea procurorului în procesele de contencios
administrativ, Buletin de informare juridică,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
iunie 1996, nr. 2, p. 18-21.
73.
Principiul autonomiei locale reflectat în documentele
internaţionale adoptate în cadrul Consiliului Europei, Administraţia publică şi
societatea românească la cumpăna dintre secole şi milenii. Comunicări prezentate la congresul
jubiliar al Institutului de Ştiinţe Administrative al României
"Paul Negulescu" cu tema "Administraţia publică
şi societatea românească la cumpăna dintre secole şi
milenii", care a avut loc la Sibiu în perioada 27-28 octombrie 1995,
Institutul de Ştiinţe Administrative al României "Paul
Negulescu", Congres jubiliar 1925-1995, Editura "Constantin Brâncuşi",
Târgu-Jiu, 1997, p. 139-145.
74.
Dreptul la asistenţă din partea unui avocat în
dreptul internaţional al drepturilor omului, Ghidul Avocatului,
Centrul de Drept al Colegiului Avocaţilor din Republica Moldova, august
1997, nr. 8 (20), p. 7-9.
75.
Recidiva contravenţională, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul VIII, 1997, nr. 3, p.
58-62.
76.
Nota I (critică) la Decizia nr. 416 din 19 aprilie
1995, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios
administrativ, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul VIII, 1997, nr. 10, p. 101-106.
77.
Demnitatea omului şi drepturile omului, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, aprilie 1997, nr. 14, p. 8-10.
78.
Anteproiectul legii privind responsabilitatea
ministerială, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, aprilie 1997, nr. 14, p. 60-81.
79.
Dreptul de petiţionare, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 1997, nr. 15, p. 44-47.
80.
Noua Curte Europeană a Drepturilor Omului, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 1997, nr. 15, p. 100-107.
81.
Infracţiuni silvice. Aspecte procesuale, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul IV, aprilie-iunie 1997, nr.
2, p. 64-66.
82.
Autoritatea competentă să emită, să
suspende sau să retragă autorizaţia administrativă pentru
desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei
iniţiative. Analiză, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul VII, 1997, nr. 1, p. 70-76.
83.
Litigiile legate de refuzul de autorizare, de suspendarea
sau de retragerea autorizaţiei administrative privind
desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei
iniţiative, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul VII, 1997, nr. 2, p. 74-76.
84.
Situaţii excepţionale de societăţi
comerciale cu asociat unic, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul VII, 1997, nr. 10, p. 111-117.
85.
Posibilitatea de multiplicare în fapt a numărului
societăţilor cu răspundere limitată constituite de o
singură persoană, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul VII, 1997, nr. 11, p. 86-88.
86.
Poziţia Curţii Supreme de Justiţie privind
natura juridică a Fondului Proprietăţii de Stat, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
VII, 1997, nr. 12, p. 125-128.
87.
Caducitatea parţială a deciziei nr. 1 din 6
martie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţiile unite, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul IX, 1998, nr. 1, p.
39-41.
88.
Avizul prefectului pentru numirea sau eliberarea din
funcţie a conducătorilor serviciilor publice desconcentrate în judeţ
ale administraţiei ministeriale, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul IX, 1998, nr. 5, p. 51-56.
89.
Posibilitatea persoanelor fizice sau juridice care nu au
cetăţenia, respectiv naţionalitatea română de a fi titulare
ale dreptului de proprietate asupra terenurilor în România, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul IX, 1998, nr. 8, p.
36-59.
90.
Delegaţia permanentă a consiliului
judeţean, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul IX, 1998, nr. 11, p. 63-73.
91.
Schimbarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale privind plângerea contra actelor procurorului şi
accesul liber la justiţie, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 1998, nr. 16, p. 14-23.
92.
Nemotivarea hotărârilor judecătoreşti,
principiile justiţiei şi drepturile omului, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 1998, nr. 16, p. 49-51.
93.
Reînfiinţarea judeţelor "abuziv"
desfiinţate - o falsă problemă, Revista de Drept
Public, Institutul de Ştiinţe Administrative al României, serie
nouă, anul III (22), ianuarie-iunie 1998, nr. 1, p. 104-112.
94.
Graţierea sancţiunilor cu caracter
administrativ, Revista de drept penal, Asociaţia
Română de Ştiinţe Penale, R.A. "Monitorul Oficial",
Bucureşti, anul V, ianuarie-martie 1998, nr. 1, p. 66-68.
95.
Militari. Competenţa Curţii Supreme de
Justiţie, Revista de drept penal, Asociaţia
Română de Ştiinţe Penale, R.A. "Monitorul Oficial",
Bucureşti, anul V, octombrie-decembrie 1998, nr. 4, p. 27-29.
96.
Absenţa dreptului judecătorului-sindic de a
sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de
neconstituţionalitate, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul VIII, 1998, nr. 4, p. 73-76.
97.
Dispoziţii neconstituţionale în Ordonanţa
de urgenţă nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
VIII, 1998, nr. 5, p. 49-53.
98.
Controlul legalităţii actelor administrative
ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
VIII, 1998, nr. 7-8, p. 123-134.
99.
Tribunalele arbitrale potrivit propunerii legislative a
camerelor de comerţ şi industrie din România, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
VIII, 1998, nr. 11, p. 96-98.
100.
Reprezentarea colectivităţilor teritoriale
locale în organizaţiile internaţionale regionale europene, Lex et scientia,
Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale "Nicolae
Titulescu" Bucureşti, mai 1998, nr. 4, p. 88-93.
101.
Plângerile împotriva României la Comisia şi Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, Statul
de drept - realităţi şi perspective. Studii de drept, 2 vol., Universitatea de Vest Timişoara -
Facultatea de Drept, Timişoara, 1999, vol. II, p. 62-66.
102.
Răspunderea disciplinară specială a
personalului diplomatic şi consular al României, Statul de drept - realităţi
şi perspective. Studii de
drept, 2 vol., Universitatea de Vest Timişoara - Facultatea de Drept,
Timişoara, 1999, vol. II, p. 67-76.
103.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materia delegării legislative privind ratificarea tratatelor
internaţionale, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul X, 1999, nr. 1, p. 83-95.
104.
Funcţiile diplomatice şi consulare din
administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul X, 1999, nr. 3, p.
45-59.
105.
Conformitatea cu Legea fundamentală şi
Convenţia europeană a drepturilor omului a competenţei
procurorului de a lua măsura arestării preventive, în lumina
jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul X, 1999, nr. 6, p.
60-79.
106.
Discriminarea instituţionalizată a femeilor la
Garda financiară, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 1999, nr. 17, p. 27-30.
107.
Atacarea în contencios administrativ a actelor
contravenţionale în materia valorilor mobiliare şi burselor de valori, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
IX, 1999, nr. 4, p. 57-67.
108.
Cenzura judiciară a actelor contravenţionale în
materia concurenţei, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul IX, 1999, nr. 5, p. 85-87.
109.
Arbitrajul în materia valorilor mobiliare şi a burselor
de valori, Revista de Drept Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti,
serie nouă, anul IX, 1999, nr. 6, p. 64-66.
110.
Impactul Cauzei Elisabeta VASILESCU c. România asupra
jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Juridica. Sesiune de comunicări ştiinţifice jubiliară - a
zecea aniversare a Universităţii Române de Ştiinţe şi
Arte "Gheorghe Cristea", 25 mai 2000, Editura "Era",
Bucureşti, 2000, p. 59-78.
111.
Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului
din 28 septembrie 1999 în Cauza DALBAN contra România şi consecinţele
acesteia pentru aplicarea corectă de instanţele
judecătoreşti din România a dreptului la libertatea de exprimare prin
presă, Dreptul, Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul
XI, 2000, nr. 2, p. 61-79.
112.
Aplicarea în România a Convenţiei-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale - Strasbourg, 1 februarie
1995 -, Dreptul, Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul
XI, 2000, nr. 4, p. 30-39.
113.
Consideraţii asupra
constituţionalităţii datei de intrare în vigoare a contractelor
colective de muncă, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XI, 2000, nr. 8, p. 52-60.
114.
Comentariu asupra Hotărârii Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999 în Cauza BRUMĂRESCU c. ROMÂNIA, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2000, nr. 18, p. 8-34.
115.
Restructurarea mecanismului de protecţie a
drepturilor omului creat de Convenţia europeană şi situaţia
cauzelor în care este parte România, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2000, nr. 18, p. 90-103.
116.
Condamnat decedat. Recurs în anulare, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul VII, aprilie-iunie 2000,
nr. 2, p. 98-100.
117.
Infracţiuni rutiere. Norme europene, Revista de drept
penal, Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, R.A.
"Monitorul Oficial", Bucureşti, anul VII, iulie-septembrie 2000,
nr. 3, p. 149-153.
118.
Activitatea Agentului Guvernamental. Poziţia
Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în
Ministerul Justiţiei, Buletin intern - Ministerul Justiţiei,
serie nouă, iulie 2000, nr. 3, p. 12-14.
119.
Poziţia Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei faţă de executarea hotărârilor Curţii Europene a
Drepturilor Omului, Juridica. A XI-a Sesiune de comunicări
ştiinţifice, Fundaţia Universitară Română de
Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea", 25 mai 2001,
Editura "Era", Bucureşti, 2001, p. 327-334.
120.
Alegerea judecătorilor Curţii Europene a
Drepturilor Omului, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XII, 2001, nr. 5, p. 118-152.
121.
Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului
pronunţate în cauzele privind România, în perioada 1998-2000, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XII, 2001, nr. 8, p.
30-63.
122.
Recursul în anulare în urma unei hotărâri a
Curţii Europene a Drepturilor Omului (II), Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XII, 2001, nr. 12, p.
91-115.
123.
Formula religioasă a jurământului şi
laicitatea republicii, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2001, nr. 19, p. 8-19.
124.
Organizarea Agentului Guvernamental pentru Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2001, nr. 19, p. 90-103.
125.
Constituţionalitatea dreptului Ministerului Public
de a suspenda executarea hotărârilor judecătoreşti intrate în
puterea lucrului judecat, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2001, nr. 20, p. 20-30.
126.
Organizarea internă a Ministerului Justiţiei în
vederea reprezentării statului român la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, Revista Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2001, nr.
20, p. 88-95.
127.
Prezumţia de nevinovăţie ca drept civil
personal nepatrimonial în legislaţia şi jurisprudenţa franceze, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2001, nr. 21, p. 19-21.
128.
Primul Congres mondial împotriva pedepsei cu moartea, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul
pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2001, nr. 21, p. 76-87.
129.
Reexaminarea cauzelor la nivel intern, în urma
hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, martie 2001, nr. 3, p. 105-107.
130.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 3 aprilie 2001, Cauza Keenan c. Regatul Unit, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, aprilie 2001, nr. 4, p. 183-190.
131.
Aspecte critice privind încălcarea valorilor
democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului prin proiectul
Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, mai 2001, nr. 5, p. II-IV.
132.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 martie 2001, Cauza Alexandru
Pantea c. România, Juridica, publicaţie a Editurii All
Beck, anul II, mai 2001, nr. 5, p. 217-226.
133.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 5 iunie 2001, Cauza Mills c. Regatul Unit, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, iunie 2001, nr. 6, p. 273-276.
134.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 7 iunie 2001, Cauza Kress contra Franţa, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, iulie-august 2001, nr. 7-8, p.
333-341.
135.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 iulie 2001, Cauza Ilie
Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor
Petrov-Popa c. Moldova şi Federaţia Rusă, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, septembrie-octombrie 2001, nr.
9-10, p. 400-407.
136.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 iunie 2001, Cauza Mitropolia
Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii c. Moldova, Juridica,
publicaţie a Editurii All Beck, anul II, noiembrie-decembrie 2001, nr.
11-12, p. 464-470.
137.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, Cauza Wille c. Liechtenstein, Pandectele române,
"Rosetti", serie nouă, anul XXVIII, 2001, nr. 1, p. 162-173.
138.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 5 aprilie 2001, Cauza H.B. c. Elveţia, Pandectele române,
"Rosetti", serie nouă, anul XXVIII, 2001, nr. 2, p. 183-200.
139.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 22 mai 2001, Cauza Altay c. Turcia, Pandectele române,
"Rosetti", serie nouă, anul XXVIII, 2001, nr. 3, p. 220-228.
140.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 8 decembrie 1998, Cauza Alexandru
şi Mihail Curuţiu c. România, Pandectele române,
"Rosetti", serie nouă, anul XXVIII, 2001, nr. 4, p. 182-192.
141.
Cererea de reexaminare în procedura penală
franceză, Revista de drept penal, Asociaţia
Română de Ştiinţe Penale, R.A. "Monitorul Oficial",
Bucureşti, anul VIII, iulie-septembrie 2001, nr. 3, p. 133-136.
142.
Impactul dreptului la un proces echitabil asupra
procedurii fiscale, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", serie nouă, anul XI, 2001, nr. 3, p. 83-106.
143.
Unele aspecte fiscale şi contabile privind autorii
de opere de creaţie ştiinţifică în domeniul juridic, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", serie nouă, anul XI, 2001, nr. 5,
p. 70-85.
144.
Societăţile comerciale privind exercitarea
profesiilor de avocat şi de notar public, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", serie nouă, anul XI, 2001, nr. 7-8,
p. 141-148; rectificare în Revista de
Drept Comercial, "Lumina Lex", serie nouă, anul XI, 2001,
nr. 9, p. 192.
145.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2001, Cauza
Asociaţia şi Liga pentru Protecţia Cumpărătorilor de
Autoturisme, Ana Abîd şi alţi 646 c. România, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", serie nouă, anul XI, 2001, nr. 12,
p. 195-210.
146.
Participarea României la procedurile în faţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului
Miniştrilor ale Consiliului Europei, Buletin
ştiinţific, Universitatea "Mihail Kogălniceanu" -
Iaşi, Editura "Cugetarea", Iaşi, 2001, nr. 10, p. 117-127.
147.
Principiul subsidiarităţii aplicat raportului
dintre proprietatea publică naţională şi proprietatea
publică locală, Buletin ştiinţific,
Universitatea "Mihail Kogălniceanu" - Iaşi, Editura
"Cugetarea", Iaşi, 2001, nr. 10, p. 207-213.
148.
Natura juridică a suveranităţii unionale
europene create prin integrarea suveranităţilor naţionale, Suveranitatea naţională şi
integrarea europeană, Editura "Polirom", Iaşi,
2002, p. 279-329.
149.
Organizarea şi funcţionarea agentului
guvernamental român pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Avocatul
poporului, Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, 2002, nr. 1-3, p.
21-23.
150.
Notă critică la Decizia nr. 61 din 24 iulie
2001, Curtea Supremă de Justiţie - Completul de 9 judecători, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 1, p.
205-226.
151.
Posibilitatea plăţii a jumătate din
minimul special al amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore, în
cazul actelor normative anterioare Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 3, p.
3-9.
152.
Plata contribuţiei de asigurări sociale în
situaţia cumulului de funcţii, în lumina Legii nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (II), Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 5, p.
109-112.
153.
Inadmisibilitatea dublei ratificări a unui acord
internaţional, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 6, p. 27-29.
154.
Respingerea prin lege a unei ordonanţe a Guvernului
declarate anterior ca fiind neconstituţională, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 8, p.
22-31.
155.
Regresul statului împotriva persoanelor vinovate de
obligarea sa la plata satisfacţiei echitabile prin hotărâri ale
Curţii Europene a Drepturilor Omului, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 9, p.
40-63.
156.
Stabilirea nivelului dobânzii legale pentru
obligaţiile băneşti, în lumina Ordonanţei Guvernului nr.
9/2000 - aprobată cu modificări prin Legea nr. 365/2002 -, precum
şi a Legii nr. 422/2002, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 10, p. 3-16.
157.
Instanţa competentă să soluţioneze
recursul declarat împotriva sentinţei prin care s-a aplicat
sancţiunea închisorii contravenţionale, potrivit Ordonanţei
Guvernului nr. 55/2002, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XIII, 2002, nr. 12, p. 3-11.
158.
Evoluţia jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în materia reprezentării inculpatului de avocat în
cursul judecăţii, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene
a Drepturilor Omului, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2002, nr. 22, p. 8-24.
159.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 iunie 2001, Cauza Maurice Papon
c. Franţa, Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2002, nr. 22, p. 92-96.
160.
Influenţa politică în soluţionarea
proceselor privind dreptul de proprietate asupra imobilelor naţionalizate
în perioada comunistă şi consecinţele acesteia în cauzele
împotriva României aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 23, p. 20-40.
161.
Comentariu la Decizia Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 15 noiembrie 2001, Cauza Maurice Papon c. Franţa, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 23, p. 62-66.
162.
Comentariu la Decizia Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 10 mai 2001, Cauza Jean-Marie Le Pen c. Franţa, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 23, p. 67-69.
163.
Competenţa instanţelor judecătoreşti
în soluţionarea litigiilor patrimoniale dintre Biserica Ortodoxă
Română şi Biserica Română Unită cu Roma
(Greco-Catolică), Revista Română de Drepturile Omului,
Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2002, nr. 24, p. 8-20.
164.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 5 februarie 2002, Cauza Conka c. Belgia, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 24, p. 84-88.
165.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 aprilie 2002, Cauza Cisse c. Franţa, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 24, p. 88-91.
166.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 21 noiembrie 2001, Cauzele McElhinney c. Irlanda,
Al-Adsani c. Regatul Unit şi Fogarty c. Regatul Unit, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 24, p. 91-99.
167.
Comentariu la Hotărârea Curţii
Internaţionale de Justiţie din 14 februarie 2002, Cauza Mandatul de
arestare din 11 aprilie 2000 (Republica Democrată Congo c. Belgia), Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2002, nr. 24, p. 99-103.
168.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 martie 2001, Cauza Iulius
Moldovan şi alţii şi Octavian Rostas şi alţii c.
România, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii All Beck, serie
nouă, anul LIII, ianuarie 2002, nr. 1, p. 33-41.
169.
Autonomia sistemului de asigurări sociale al
avocaţilor faţă de sistemele publice de asigurări sociale
de drept comun, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, februarie 2002, nr. 2, p. 1-19.
170.
Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr.
226 din 3 iulie 2001, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, februarie 2002, nr. 2, p. 54-74.
171.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 13 decembrie 2001, Cauza Mitropolia Basarabiei şi
alţii c. Moldova, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, februarie 2002, nr. 2, p.
137-144.
172.
Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr.
322 din 20 noiembrie 2001, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, martie 2002, nr. 3, p. 37-44.
173.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 decembrie 2001, Cauza
Vlastimir şi Borka Bankovic, Zivana Stojadinovic, Mirjana Stoimenovski,
Dragana Joksimovic şi Dragan Sukovic c. Belgia, Republica Cehă,
Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Luxemburg,
Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia şi Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, martie 2002,
nr. 3, p. 104-120.
174.
Notă la Decizia nr. 699 din 22 februarie 2002,
Curtea Supremă de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, aprilie 2002,
nr. 4, p. 94-97.
175.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 13 noiembrie 2001, Cauza Slezevicius c. Lituania, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, aprilie 2002,
nr. 4, p. 123-127.
176.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 septembrie 2001, Cauza
Victor-Emmanuel de Savoie c. Italia, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, aprilie 2002, nr. 4, p. 127-132.
177.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 februarie 2002, Cauza Sorin
Roşca Stănescu şi Cristina Ardeleanu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, aprilie 2002,
nr. 4, p. 132-135.
178.
Notă (I) la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 349 din 19 decembrie 2001, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, mai 2002, nr. 5, p. 23-43.
179.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 29 aprilie 2002, Cauza Pretty c. Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, mai 2002, nr.
5, p. 125-132.
180.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 martie 2002, Cauza Slobodan
Milosevic c. Olanda, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, mai 2002, nr. 5, p. 133-135.
181.
Comentariu la Măsurile conservatorii ale Comisiei
Interamericane a Drepturilor Omului din martie 2002, Cauza Deţinuţii
de la Baza Guantánamo c. S.U.A., Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, mai 2002, nr. 5, p. 136-137.
182.
Comentariu la Decizia parţială asupra
admisibilităţii a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23
aprilie 2002, Cauza Burzo c. România, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, iunie 2002, nr. 6, p. 131-134.
183.
Comentariu la Decizia asupra admisibilităţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 30 aprilie 2002, Cauza Ponova c.
România, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii All Beck, serie
nouă, anul LIII, iunie 2002, nr. 6, p. 134-138.
184.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 21 mai 2002, Cauzele Vasiliu c. România, Hodoş
şi alţii c. România, Surpăceanu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, iunie 2002,
nr. 6, p. 138-143.
185.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 7 februarie 2002, Cauza Mikulic c. Croaţia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, iulie 2002,
nr. 7, p. 115-120.
186.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 26 februarie 2002, Cauza Fretté c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, iulie 2002,
nr. 7, p. 121-127.
187.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 7 mai 2002, Cauza Burdov c. Rusia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, iulie 2002,
nr. 7, p. 127-130.
188.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, Cauza Budescu şi Petrescu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, iulie 2002,
nr. 7, p. 131-135.
189.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 14 februarie 2002, Cauza Visser c. Olanda, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, august 2002,
nr. 8, p. 70-73.
190.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 26 martie 2002, Cauza Butkevicius c. Lituania, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, august 2002,
nr. 8, p. 74-77.
191.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 martie 2002, Cauza Birutis şi alţii c.
Lituania, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii All Beck, serie
nouă, anul LIII, august 2002, nr. 8, p. 77-79.
192.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 2 iulie 2002, Cauza Dacewicz c. Polonia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, august 2002,
nr. 8, p. 79-81.
193.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 iulie 2002, Cauzele Creţu c. România,
Fălcoianu şi alţii c. România, Basacopol c. România şi
Bălănescu c. România, şi din 16 iulie 2002, Cauzele Ciobanu c.
România şi Oprea şi alţii c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, august 2002,
nr. 8, p. 82-90.
194.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 27 februarie 2001, Cauza Jerusalem c. Austria, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, septembrie
2002, nr. 9, p. 106-109.
195.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 22 mai 2001, Cauza Baumann c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, septembrie
2002, nr. 9, p. 110-113.
196.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 2 august 2001, Cauza N.F. c. Italia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, septembrie
2002, nr. 9, p. 113-116.
197.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 iulie 2002, Cauza Perote Pellón c. Spania, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, septembrie
2002, nr. 9, p. 116-119.
198.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 iulie 2002, Cauza Papon c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, septembrie
2002, nr. 9, p. 119-123.
199.
Ilegalitatea sancţiunilor contravenţionale
privind blocarea şi ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar
pe drumurile publice, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, octombrie 2002, nr. 10, p. 7-13.
200.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 6 februarie 2001, Cauza Tammer c. Estonia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, octombrie 2002,
nr. 10, p. 95-99.
201.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 29 martie 2001, Cauza Thoma c. Luxemburg, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, octombrie
2002, nr. 10, p. 99-104.
202.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 19 aprilie 2001, Cauza Marônek c. Slovacia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, octombrie
2002, nr. 10, p. 104-107.
203.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 11 iulie 2002, Cauzele I. c. Regatul Unit şi
Christine Goodwin c. Regatul Unit, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, octombrie 2002, nr. 10, p.
107-119.
204.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 1 octombrie 2002, Cauza Bărăgan c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, octombrie
2002, nr. 10, p. 119-123.
205.
Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr.
259 din 24 septembrie 2002, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie 2002, nr. 11, p.
31-47.
206.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 7 mai 2002, Cauza McVicar c. Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie
2002, nr. 11, p. 98-101.
207.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 iunie 2002, Cauza Colombani şi alţii c.
Franţa, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie 2002, nr. 11, p.
101-105.
208.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 iulie 2002, Cauza Seher Karatas c. Turcia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie
2002, nr. 11, p. 106-110.
209.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 15 octombrie 2002, Cauza Ayse Öztürk c. Turcia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie
2002, nr. 11, p. 111-114.
210.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 octombrie 2002 şi 22 octombrie 2002, Cauzele
Gündogan c. Turcia şi Satik, Çamli şi Marasli c. Turcia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie
2002, nr. 11, p. 115-118.
211.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 22 octombrie 2002, Cauzele Curuţiu c. România
şi Mateescu şi alţii c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, noiembrie
2002, nr. 11, p. 118-124.
212.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 3 octombrie 2002, Cauza Böhmer c. Germania, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 105-107.
213.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 8 octombrie 2002, Cauza Beckles c. Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 107-109.
214.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 octombrie 2002, Cauza D.P. şi J.C. c. Regatul
Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 110-115.
215.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 octombrie 2002, Cauza Czekalla c. Portugalia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 115-118.
216.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 17 octombrie 2002, Cauza Vostic c. Austria, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 118-120.
217.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 17 octombrie 2002, Cauza Agga c. Grecia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 120-123.
218.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 5 noiembrie 2002, Cauza Demuth c. Elveţia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 123-126.
219.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, Cauzele Nagy c. România, Canciovici
şi alţii c. România, Dragnescu c. România, Gavrus c. România şi
Mosteanu şi alţii c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIII, decembrie
2002, nr. 12, p. 127-136.
220.
Notă la Decizia nr. 33 din 2 aprilie 2001, Curtea
Supremă de Justiţie - Completul de 9 judecători, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, ianuarie-februarie 2002, nr. 1, p. 43-54.
221.
Notă la Decizia nr. 289 din 29 ianuarie 2002, Curtea
Supremă de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, ianuarie-februarie 2002, nr. 1, p. 102-110.
222.
Notă la Încheierea din 18 iunie 2001, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, ianuarie-februarie 2002, nr. 1, p. 111-113.
223.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 18 februarie 1999, Cauza Buscarini şi alţii c.
San Marino, Pandectele române, "Rosetti", anul XXIX,
ianuarie-februarie 2002, nr. 1, p. 175-181.
224.
Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr.
350 din 19 decembrie 2001, Pandectele române, "Rosetti",
anul XXIX, martie-aprilie 2002, nr. 2, p. 17-29.
225.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 20 decembrie 2001, Cauza P.S. c. Germania, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, martie-aprilie 2002, nr. 2, p. 205-209.
226.
Libertatea înfiinţării cultelor religioase, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, martie-aprilie 2002, nr. 2, p. 266-289.
227.
Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr.
132 din 18 aprilie 2002, Pandectele române, "Rosetti",
anul XXIX, mai-iunie 2002, nr. 3, p. 47-52.
228.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 aprilie 2002, Cauza Anghelescu c. România, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, mai-iunie 2002, nr. 3, p. 154-161.
229.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 19 martie 2002, Cauza Demetriu c. România, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, mai-iunie 2002, nr. 3, p. 172-175.
230.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 aprilie 2002, Cauza Podkolzina c. Letonia, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, iulie-august 2002, nr. 4, p. 137-143.
231.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 20 decembrie 2001, Cauza Gorzelik c. Polonia, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, iulie-august 2002, nr. 4, p. 143-151.
232.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 19 iunie 2001, Cauza Kreuz c. Polonia, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, septembrie-octombrie 2002, nr. 5, p. 127-134.
233.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 22 martie 2001, Cauzele Streletz, Kessler şi Krenz
c. Germania şi K.-H.W. c. Germania, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, septembrie-octombrie 2002, nr. 5, p. 151-161.
234.
Caracterul absurd, neconstituţional şi
"neconvenţional" al dispoziţiilor referitoare la
sancţiuni penale şi la executarea acestora, cuprinse în
Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al
sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul
comunităţii şi închisorii contravenţionale, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, septembrie-octombrie 2002, nr. 5, p. 192-197.
235.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 22 octombrie 2002, Cauzele Perkins şi R. c. Regatul
Unit şi Beck, Copp şi Bazeley c. Regatul Unit, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, noiembrie-decembrie 2002, nr. 6, p. 160-164.
236.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 septembrie 2001, Cauza P.G. şi J.H. c. Regatul
Unit, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXIX, noiembrie-decembrie 2002, nr. 6, p. 164-171.
237.
"Neconvenţionalitatea" şi
neconstituţionalitatea procedurii contravenţionale judiciare de drept
comun, în raport cu dreptul la respectarea prezumţiei de
nevinovăţie, Pandectele române, "Rosetti",
anul XXIX, noiembrie-decembrie 2002, nr. 6, p. 197-206.
238.
Comentariu la Decizia asupra admisibiltăţii a
Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000, Cauza Mladen
Naletilic c. Croaţia, Revista de drept penal, Asociaţia
Română de Ştiinţe Penale, R.A. "Monitorul Oficial",
Bucureşti, anul IX, iulie-septembrie 2002, nr. 3, p. 124-126.
239.
Evoluţia jurisprudenţei constituţionale
privind dreptul judecătorului-sindic de a sesiza Curtea Constituţională
cu o excepţie de neconstituţionalitate, ca urmare a modificării
legislaţiei privind statutul acestuia, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
XII, 2002, nr. 2, p. 267-271.
240.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 26 februarie 2002, Cauzele Unabhängige Initiative
Informationsvielfalt c. Austria, Dichand şi alţii c. Austria şi
Krone Verlag GmbH & Co. KG c. Austria, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
XII, 2002, nr. 5, p. 61-68.
241.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 23 noiembrie 2000, Cauza Ex-Regele Greciei şi
alţii c. Grecia, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul XII, 2002, nr. 10, p. 234-238.
242.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 12 iulie 2001, Cauza Prinţul Hans-Adam II de
Liechtenstein c. Germania, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul XII, 2002, nr. 10, p. 239-246.
243.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 16 aprilie 2002, Cauza Societăţile Colas Est
şi altele c. Franţa, Revista de Drept Comercial, "Lumina
Lex", Bucureşti, serie nouă, anul XII, 2002, nr. 12, p 301-304.
244.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 iulie 2002, Cauza Sovtransavto Holding c. Ucraina, Revista de Drept
Comercial, "Lumina Lex", Bucureşti, serie nouă, anul
XII, 2002, nr. 12, p. 305-308.
245.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 19 martie 2002, Cauza Devenney c. Regatul Unit, Revista
Română de Dreptul Muncii, "Rosetti", aprilie-iunie 2002, nr.
2, p. 143-146.
246.
Competenţa secţiilor sau completelor
specializate de asigurări sociale de a soluţiona unele litigii
privind asigurările sociale de sănătate, Revista
Română de Dreptul Muncii, "Rosetti", octombrie-decembrie
2002, nr. 4, p. 52-55.
247.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, Cauza Wilson şi Sindicatul
Naţional al Ziariştilor, Palmer, Wyeth şi Sindicatul
Naţional al Lucrătorilor din Domeniul Feroviar, Maritim şi
Transporturi, Doolan şi alţii c. Regatul Unit, Revista
Română de Dreptul Muncii, "Rosetti", octombrie-decembrie
2002, nr. 4, p. 131-134.
248.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 18 aprilie 2002, Cauza Ouzounis şi alţii c. Grecia, Revista
Română de Dreptul Muncii, "Rosetti", octombrie-decembrie
2002, nr. 4, p. 129-130.
249.
Jurisprudenţa organelor Convenţiei europene a
drepturilor omului în cauzele privind plângerile împotriva statelor din Europa
Centrală şi Orientală, până în anul 2002, Studia
Universitatis Babeş-Bolyai. Iurisprudentia, "Rosetti", anul
XLVII, aprilie-decembrie 2002, nr. 2-4, p. 14-30.
250.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului ca sursă a dreptului pozitiv român, Pentru o teorie generală a statului
şi dreptului. Primul
Simpozion naţional de Teoria generală a statului şi dreptului
"In memoriam Prof. univ. dr. Docent Ioan Ceterchi, Membru corespondent al
Academiei Române", Cluj-Napoca, 10-11 mai 2002, Universitatea
Creştină "Dimitrie Cantemir", Facultatea de Drept, Editura
"Arvin Press", 2003, p. 122-133.
251.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 16 octombrie 2001, Cauza Brennan c. Regatul Unit, Realităţi şi perspective în
criminalistică, Asociaţia Criminaliştilor din România,
Bucureşti, 2003, p. 356-358.
252.
Inexistenţa obligaţiei de plată a
contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru
veniturile din drepturi de autor, în lumina Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi
funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIV, 2003, nr. 2, p.
10-20.
253.
Poliţiştii competenţi în domeniul
circulaţiei pe drumurile publice, potrivit Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice şi Regulamentului de aplicare a acesteia, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XIV, 2003, nr. 4, p. 85-93.
254.
Regimul contravenţional special instituit de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice şi de Regulamentul său de
aplicare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, Dreptul,
Uniunea Juriştilor din România, seria a III-a, anul XIV, 2003, nr. 5, p.
5-27.
255.
Notă la Decizia Curţii Constituţionale nr.
308 din 12 noiembrie 2002, Dreptul, Uniunea Juriştilor din
România, seria a III-a, anul XIV, 2003, nr. 7, p. 197-212.
256.
Reprezentarea juridică a reclamantului individual în
procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 25, p. 18-36.
257.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 14 februarie 2002, Cauza Orak c. Turcia, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 25, p. 106-110.
258.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 14 mai 2002, Cauza Semse Önen c. Turcia, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 25, p. 110-113.
259.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 15 iulie 2002, Cauza Ezeh şi Connors c. Regatul
Unit, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 25, p. 113-116.
260.
Aspecte instituţionale, sancţionatorii şi
procedurale de drept comun privind combaterea discriminării, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 26, p. 17-26.
261.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 ianuarie 2003, Cauza Kadem c. Malta, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 26, p. 90-91.
262.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 6 februarie 2003, Cauza Jakupovic c. Austria, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 26, p. 91-92.
263.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 17 iunie 2003, Cauza Raf c. Spania, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 26, p. 93-94.
264.
Neconstituţionalitatea revizuirii
constituţionale purtând asupra suprimării unor garanţii
constituţionale ale drepturilor omului, Revista
Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului
APADOR-CH, 2003, nr. 27, p. 10-63.
265.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 24 octombrie 2002, Cauza Mastromatteo c. Italia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003,
nr. 1, p. 21-26.
266.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, Cauza E. şi alţii c.
Regatul Unit, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003, nr. 1, p. 26-30.
267.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 5 decembrie 2002, Cauza Yalçin Küçük c. Turcia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003,
nr. 1, p. 30-33.
268.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 5 decembrie 2002, Cauza Craxi c. Italia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003,
nr. 1, p. 34-36.
269.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 decembrie 2002, Cauza Dicle pentru Partidul
Democraţiei (DEP) c. Turcia, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003, nr. 1, p. 36-44.
270.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 17 decembrie 2002, Cauza A. c. Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003,
nr. 1, p. 44-51.
271.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 3 decembrie 2002, Cauzele Smoleanu c. România şi
Lindner şi Hammermayer c. România, din 17 decembrie 2002, Cauzele Golea c.
România, Gheorghiu c. România, Segal c. România, Boc. c. România şi
Săvulescu c. România, şi din 7 ianuarie 2003, Cauza Popescu Nasta c.
România, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii All Beck, serie
nouă, anul LIV, ianuarie 2003, nr. 1, p. 51-53.
272.
Notă critică la Decizia Curţii
Constituţionale nr. 316 din 19 noiembrie 2002, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, ianuarie 2003,
nr. 1, p. 54-59.
273.
Natura juridică a procedurii recuperării de
stat a prejudiciului suferit în urma contenciosului european al drepturilor
omului, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii All Beck, serie
nouă, anul LIV, februarie 2003, nr. 2, p. 1-14.
274.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 iulie 1999, Cauza Selmouni c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, februarie 2003,
nr. 2, p. 39-47.
275.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 20 iunie 2002, Cauza Al-Nashif c. Bulgaria, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, februarie 2003,
nr. 2, p. 47-51.
276.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 5 noiembrie 2002, Cauza Allan c. Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, februarie 2003,
nr. 2, p. 52-55.
277.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 12 noiembrie 2002, Cauza Ploski c. Polonia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, februarie 2003,
nr. 2, p. 56-58.
278.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 14 noiembrie 2002, Cauza Mouisel c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, februarie 2003,
nr. 2, p. 58-61.
279.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 14 ianuarie 2003, Cauza Oprescu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, februarie 2003,
nr. 2, p. 62-66.
280.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 14 ianuarie 2003, Cauza Langerblom c. Suedia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, martie 2003,
nr. 3, p. 53-57.
281.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 30 ianuarie 2003, Cauzele Cordova c. Italia - nr. 1
şi nr. 2, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, martie 2003, nr. 3, p. 57-62.
282.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 11 februarie 2003, Cauzele State şi alţii c.
România, Grigore c. România şi Tărbăşanu c. România, din 25
februarie 2003, Cauzele Popovăţ c. România şi Szava şi
alţii c. România, şi din 4 martie 2003, Cauzele Popovici şi
Dumitrescu c. România, Stoicescu c. România şi Chiriacescu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, martie 2003,
nr. 3, p. 62-65.
283.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 13 februarie 2003, Cauza Bertuzzi c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, aprilie 2003,
nr. 4, p. 51-52.
284.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 ianuarie 2003, Cauza Peck c. Regatul Unit, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, aprilie 2003,
nr. 4, p. 52-53.
285.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 9 ianuarie 2003, Cauzele L. şi V. c. Austria
şi S.L. c. Austria, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, aprilie 2003, nr. 4, p. 53-54.
286.
Situaţia cauzelor privind plângeri împotriva
României, aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi al
Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei, la 31 decembrie 2002, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, aprilie 2003,
nr. 4, p. 96-106.
287.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 127 din 27 martie 2003, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, mai 2003, nr. 5, p. 24-31.
288.
Comentariu la Hotărârile Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 8 aprilie 2003, Cauza Zanguropol c. România, şi din
29 aprilie 2003, Cauzele Popa şi alţii c. România şi
Ghiţescu c. România, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, mai 2003, nr. 5, p. 52-53.
289.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 13 februarie 2003, Cauza Odičvre c. Franţa, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, mai 2003, nr.
5, p. 54-55.
290.
Comentariu la Decizia Curţii Supreme de
Justiţie - Completul de 9 judecători nr. 46 din 10 martie 2003, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iunie 2003, nr.
6, p. 10-22.
291.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 356 din 10 decembrie 2002, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iunie 2003, nr. 6, p. 25-33.
292.
Comentariu la Decizia Curţii Supreme de
Justiţie - Secţia de contencios administrativ nr. 434 din 7 februarie
2002, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iunie 2003, nr.
6, p. 34-38.
293.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 21 martie 2002, Cauza Nikula c. Finlanda, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iunie 2003, nr.
6, p. 51-57.
294.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 27 mai 2003, Cauza Crişan c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iunie 2003, nr.
6, p. 61-67.
295.
Compunerea completului de judecată pentru
soluţionarea plângerii împotriva măsurilor preventive şi pentru
prelungirea arestării preventive, decise de procuror în faza de
urmărire penală, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, în lumina modificărilor aduse acesteia prin Legea nr.
161/2003, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii All Beck, serie
nouă, anul LIV, iunie 2003, nr. 6, p. 117-126.
296.
Comentariu la Decizia Curţii de Apel Braşov -
Secţia comercială şi de contencios administrativ nr. 284/R din
27 martie 2003, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iulie 2003, nr. 7, p. 1-16.
297.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 3 iunie 2003, Cauza Pantea c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iulie 2003, nr.
7, p. 24-42.
298.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 3 iunie 2003, Cauza Cotlet c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, iulie 2003, nr.
7, p. 42-49.
299.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 iunie 2003, Cauza Cumpănă şi
Mazăre c. România, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, august 2003, nr. 8, p. 50-55.
300.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 iunie 2003, Cauza Paulescu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, august 2003,
nr. 8, p. 55-60.
301.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 17 iunie 2003, Cauza Ruianu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, august 2003,
nr. 8, p. 60-67.
302.
Comentariu la Decizia Curţii Supreme de
Justiţie - Secţii unite nr. IV din 23 iunie 2003, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie
2003, nr. 9, p. 7-20.
303.
Comentariu la Decizia Curţii Supreme de
Justiţie - Completul de 9 judecători nr. 102 din 19 iunie 2003, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie
2003, nr. 9, p. 20-26.
304.
Comentariu la Decizia Curţii Supreme de
Justiţie - Completul de 9 judecători nr. 111 din 25 iulie 2003, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie
2003, nr. 9, p. 26-31.
305.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 288 din 3 iulie 2003, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie 2003, nr. 9, p. 31-41.
306.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 15 iulie 2003, Cauza Erdei şi Wolf c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie
2003, nr. 9, p. 41-46.
307.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 22 iulie 2003, Cauza Dickmann c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie
2003, nr. 9, p. 46-51.
308.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 29 iulie 2003, Cauza Liuba c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie
2003, nr. 9, p. 51-52.
309.
Durata măsurilor administrative şi procesuale
penale preventive privative de libertate decise de alte organe decât un
judecător, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, septembrie 2003, nr. 9, p. 80-95.
310.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 273 din 26 iunie 2003, Curierul Judiciar, publicaţie a Editurii
All Beck, serie nouă, anul LIV, octombrie 2003, nr. 10, p. 14-19.
311.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 16 septembrie 2003, Cauza Glod c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, octombrie 2003,
nr. 10, p. 19-23.
312.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 30 septembrie 2003, Cauza Todorescu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, octombrie 2003,
nr. 10, p. 23-27.
313.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 347 din 18 septembrie 2003, Curierul Judiciar, publicaţie a
Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, noiembrie 2003, nr. 11, p. 20-27.
314.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 12 martie 2003, Cauza Öcalan c. Turcia, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, noiembrie 2003,
nr. 11, p. 27-45.
315.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 octombrie 2003, Cauza Steur c. Olanda, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, noiembrie 2003,
nr. 11, p. 46-48.
316.
Exceptarea actelor de comandament cu caracter militar de
la contenciosul administrativ, potrivit revizuirii constituţionale, în
lumina dreptului de acces la o instanţă judecătorească, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, noiembrie 2003,
nr. 11, p. 100-119.
317.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 noiembrie 2003, Cauza Popescu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, decembrie 2003,
nr. 12, p. 39-43.
318.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 noiembrie 2003, Cauza Potop c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, decembrie 2003,
nr. 12, p. 44-50.
319.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 noiembrie 2003, Cauza Sofletea c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, decembrie 2003,
nr. 12, p. 50-53.
320.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 25 noiembrie 2003, Cauza Tandreu c. România, Curierul Judiciar,
publicaţie a Editurii All Beck, serie nouă, anul LIV, decembrie 2003,
nr. 12, p. 54-57.
321.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 24 octombrie 2002, Cauza Pisano c. Italia, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, ianuarie-februarie 2003, nr. 1, p. 149-155.
322.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 28 noiembrie 2002, Cauza Ex-Regele Greciei şi
alţii c. Grecia - satisfacţie echitabilă, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, ianuarie-februarie 2003, nr. 1, p. 156-162.
323.
Caracterul de titlu executoriu, în dreptul român, al
hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi al convenţiilor
de rezolvare pe cale amiabilă a cauzelor, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, ianuarie-februarie 2003, nr. 1, p. 197-207.
324.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 23 ianuarie 2003, Cauza Kienast c. Austria, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, martie-aprilie 2003, nr. 2, p. 154-156.
325.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 13 februarie 2003, Cauza Chevrol c. Franţa, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, martie-aprilie 2003, nr. 2, p. 156-158.
326.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 24 aprilie 2003, Cauza Aktas c. Turcia, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, mai-iunie 2003, nr. 3, p. 150-152.
327.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 10 aprilie 2003, Cauza Mehemi c. Franţa, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, mai-iunie 2003, nr. 3, p. 152-154.
328.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 6 mai 2003, Cauza Kleyn şi alţii c. Olanda, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, iulie-august 2003, nr. 4, p. 172-176.
329.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 6 mai 2003 - chestiune preliminară, Cauza Tahsin
Acar c. Turcia, Pandectele române, "Rosetti",
anul XXX, iulie-august 2003, nr. 4, p. 176-183.
330.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 315 din 17 iulie 2003, Pandectele române, "Rosetti",
anul XXX, septembrie-octombrie 2003, nr. 5, p. 33-38.
331.
Comentariu la Decizia Curţii Supreme de
Justiţie - Secţia de contencios administrativ nr. 2552 din 26 iunie
2003, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, septembrie-octombrie 2003, nr. 5, p. 73-79.
332.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 31 iulie 2003 - revizuire, Cauza Guerrera şi Fusco
c. Italia, Pandectele române, "Rosetti", anul XXX,
septembrie-octombrie 2003, nr. 5, p. 117-120.
333.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 2 octombrie 2003 - revizuire, Cauza Andrea Corsi c.
Italia, Pandectele române, "Rosetti", anul XXX,
septembrie-octombrie 2003, nr. 5, p. 121-125.
334.
Comentariu la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 399 din 21 octombrie 2003, Pandectele române, "Rosetti",
anul XXX, noiembrie-decembrie 2003, nr. 6, p. 20-32.
335.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 6 noiembrie 2003, Cauza D.L. c. Italia, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, noiembrie-decembrie 2003, nr. 6, p. 153-156.
336.
Diminuarea garanţiilor constituţionale privind
independenţa şi imparţialitatea instanţelor
judecătoreşti, în urma revizuirii constituţionale, Pandectele române,
"Rosetti", anul XXX, noiembrie-decembrie 2003, nr. 6, p. 192-202.
337.
Comentariu la Hotărârea Curţii Europene a
Drepturilor Omului din 3 mai 2001, Cauza J.B. c. Elveţia, Revista
română de Drept al afacerilor, "Rosetti", ianuarie 2003, nr.
1, p. 132-134.
338. &n